Cât de greu e să studiezi în Germania? Part I

Humboldt Uni După cum povesteam acum ceva vreme, ca majoritatea tinerilor români, am plecat la studii în Germania pentru că mă simțeam dezamăgită de sistemul de învățământ de la noi sau, ca să fiu mai exactă, pe sistemul de la ASE. Se știe foarte bine care sunt problemele din acest loc: toți studenții devin și absolvenți, cu toate că rata de prezență la cursuri e de maxim 20-30%, se copiază în draci la absolut toate materiile (nu sunt ipocrită – am făcut și eu asta în câteva rânduri la început), profesorii chiulesc fără măcar să-i anunțe pe fraierii care, totuși, au venit să învețe ceva iar lucrările de licență/dizertație nu sunt citite de nimeni, nici măcar de cei care își trec numele pe ele.

Auzeam din toate părțile că în străinatate e complet altfel, că nu se întâmpla așa ceva și că cei care se duc acolo la studii, într-adevăr învață ceva la final. Admiterea la programele de masterat se face pe bază de dosar, la care, pe lângă copii traduse după diplomele de studii și limbă, e musai să ai o scrisoare serioasă de recomandare de la un profesor și scrisoare de motivație bine pusă la punct. Cu motivația stăteam bine: dorința de a încerca un sistem mai normal și de a trăi într-o țară unde se vorbește germana era foarte mare, așa că m-am pus pe scris scrisoarea de intenție, în care am încercat să scot aur din piatră seacă, legându-mă de orice mică realizare academică pentru a demonstra că merit un loc. Am trecut și printr-un interviu în care m-am căznit, ca la orice intreviu pentru job, să le demonstrez că sunt persoana potrivită, fiind anunțată după o săptămână că am fost acceptată.

Câteva luni mai târziu, mi-am facut bagajele și am luat calea Germaniei. Pe lângă stresul asociat mutării într-o altă țară, în care nu înțelegi tocmai tot ce se spune în jurul tău, înainte de începerea cursurilor, eram destul de îngrijorată că nu mă voi descurca sau că voi lua numai note proaste, nemții fiind cunoscuți pentru rigurorizatea și seriozitatea lor în orice domeniu. Mi se povestise că e aproape imposibil să iei nota maximă, adică nota 1, în contrast cu nota 10 la noi, pe care o obține oricine își dă silința un pic înainte de examen.

Pentru că la programul meu de masterat se strânseseră oameni din peste 10 țări, mulți dintre aceștia aflându-se pentru prima dată în Germania, prima săptămână a fost una de introducere, în care am încercat să ne cunoaștem mai bine, să ne prezentăm țările de baștină, ce așteptări și impresii avem etc. Deci atmosfera s-a destina considerabil iar profesorii nu mai îmi apăreau ca niște instructori stricți din armată înarmați cu un pix roșu prin care să-mi desființeze eseurile și foile de examen.

Evident, nu erau deloc așa, ba chiar erau de multe ori mai de treabă decât majoritatea profesorilor din ASE, ajutându-ne de fiecare dată când le ceream acest lucru. Spre deosebire de România, la fiecare început de an, cei din conducere se asigură că nu se întrece cifra de 5-6 studenți/profesor, astfel încât să nu ne simțim noi neglijați sau ei supraaglomerați în ceea ce privește notarea examenelor și a lucrărilor. Fiecărui student îi era alocat un profesor, la care putea merge în cazul în care avea probleme generale legate de studiu, iar fiecare profesor avea câteva ore pe săptămână în care primea vizite. În cazul în care nu știai dacă eseul tău are un subiect bun sau aveai nevoie de mai multe surse de informare, profesorul de la materia respectivă te putea ajuta, în sensul că te îndruma într-o anumită direcție. Câteodată se întâmpla ca profesorul să nu fie specializat pe tema pe care tu ai ales-o pentru dezbatere, însă se documenta în mod special înaintea vizitei, care era stabilită din timp, și încerca să își ofere un sprijin concret. Din câte am înțeles de la prieteni care studiază în Germania, însă, nu este general valabil pentru toate facultățile, această secție de la Humboldt unde am fost eu, prin modul în care se îngrijește de studenții săi, reprezintă aproape o excepție. Cu toate acestea, puteți fi siguri că oriunde veți merge în Germania, vor fi anumite ore alocate vizitelor.

Despre cum se desfășoară orele, pe ce anume ni se dădeau note și în ce fel se realiza acest lucru, voi discuta în următorul articol.

Advertisements

3 thoughts on “Cât de greu e să studiezi în Germania? Part I

  1. Pingback: Cât de greu e să studiezi în Germania? Part II | jurnal berlinez

  2. Buna. Sunt Oli si am inceput sa citesc blogul tau in timp ce caut cu disperare un profesor de germana in Bucuresti. Am interviu in Germania peste 1 luna si trebuie sa vorbesc foarte bine in germana. Sunt la un nivel de A2.Timpul e scurt, oferta de profesori este ok dar nu stiu la cine sa merg. Intrebarea mea este : stii pe cineva care ar putea sa ma ajute la nivel conversational in ritm intensiv? Platesc oricat dar vreau rezultate. Multumesc

    • Buna Oli! Din pacate nu te pot ajuta. Eu am facut niste cursuri la Casa Schiller cu doamna Luminita Graur, care e o profesoara foarte buna, dar nu face lectii in particular. Pe altcineva din Bucuresti nu stiu. O sa-mi intreb prietenii daca pot recomanda ei pe cineva si cand aflu te anunt. Multa bafta in continuare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s