A locui într-un oraș fără câini maidanezi

Două subiecte sunt dis(p)cutate aprig în această săptămână în România: protestele împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană și problema câinilor fără stăpân, în special a celor din București. Internetul, presa și, bănuiesc (nu mă pot pronunța pentru că am așa ceva acasă), televiziunile prezintă de zor aceste două teme arzătoare complet diferite, legate însă de o trăsătură de bază a țării noastre: corupția, o corupție care există la toate nivelurile sociale, politice, administrative, la care toți suntem părtași mai mult sau mai puțin activ.

Nu vreau să intru în detalii politice, să arăt cu degetul sau să propun soluții în rezolvarea problemei câinilor comunitari din mai multe motive:

Advertisement

Posibilul dezastru de la Roșia Montană

Această postare nu are de-a face cu Berlinul, ci cu România și cu viitorul acesteia. Însă cum România se mândrește că este o țară (cât de cât) civilizată din Europa și, mai ales, membră a Uniunii Europene, cred că, în definitiv, această atenționare ne privește pe toți: europeni sau oameni din întreaga lume, care visează la un viitor frumos și curat.

Zilele acestea sunt de foc pentru întreaga Românie și nu au legătură cu temperaturile, ci cu proiectul de exploatare a aurului din Roșia Montană – un proiect distructiv pe toată linia pentru noi.

Citește alături cum se manipulează poporul român în a crede că are nevoie și este dator să înceapă exploatările de anvergură cu cianuri: DETALII CARE ZGUDUIE ROMÂNIA. VEZI AICI LA CE S-AU PRETAT “REPREZENTANȚII” POPORULUI.

Despre ce înseamnă eroarea umană în asemenea proiecte pe Viajoa

Citește articolele celor de la TOTB și gândește-te mai bine la ce presupune această exploatare pentru mediu și pentru viitorul nostru aici și aici sau doar privește pozele și filmul făcute într-o zonă de deșeuri de la o exploatare.

Nici Ministerul de Justiție nu a aprobat acest proiect

Mulțumesc pentru vot!

Nu scriu pentru mine aici. Am lansat acest blog în primul rând pentru a-i ajuta pe cei care se află în aceeași situație în care mă aflam eu în urmă cu 3 ani, aceea de viitor student în Germania, care avea o mulțime de întrebări și puține surse credibile. Între timp, am realizat că mai există o parte importantă a publicului interesată de acest blog: cei care vor să viziteze Berlinul.

Din dorința de a veni în sprijinul cititorilor și a le oferi un conținut din care să rămână cu ceva util, am lansat în urmă cu 10 zile un sondaj pentru a stabili ce anume primează ca punct de interes în rândul publicului acestui blog. Celor care și-au exprimat preferințele, vă mulțumesc și vă promit că voi continua să ma axez pe următoarele 2 direcții în următoarea perioadă:

– atracții turistice din Berlin (aici voi oferi sugestii pentru tururi cu diverse tematici sau pe zone)

– viața în Berlin (despre joburi, biciclete, cumpărături, oameni, distracție)

– studiul în sistemul german (despre eseuri, lucrări de dizertație, biblioteci, profesori)

În cazul în care aveți o întrebare anume legată de Berlin, nu ezitați să ma contactați. Chiar dacă nu le știu pe toate, voi încerca să vă ajut. Un weekend frumos și însorit să aveți oriunde vă aflați!

Cât de greu e să studiezi în Germania? Part II

În ultimul post am vorbit despre motivele pentru care am ales să plec la studii în Germania, despre temerile ce mă încercau în prima zi de master și despre cum se poartă profesorii de acolo față de studenți, luând ca punct de pornire și de comparație sistemul românesc. În cazul în care reiese din aceste două articole că aș fi total împotriva modului în care se predă în România sau a tuturor profesorilor, aș vrea să subliniez faptul că nu este deloc vorba de așa ceva; ba din contră, pot declara cu toată sinceritatea că am cunoscut cei mai buni profesori (atât ca pregătire, metodă cât și ca oameni) în timp ce eram elevă și studentă în România. Învățământul românesc are nenumărate probleme și lipsuri, care residă în modul în care se tratează micile detalii. Să fim înțeleși: dacă vrei să înveți, poți învăța în România, fiind destui oameni instruiți care să te ajute; e adevărat că nu toți sunt, dar sunt destui, hai să nu fim prea pesimiști.

În ceea ce privește masterul făcut de mine la Berlin

Cât de greu e să studiezi în Germania? Part I

După cum povesteam acum ceva vreme, ca majoritatea tinerilor români, am plecat la studii în Germania pentru că mă simțeam dezamăgită de sistemul de învățământ de la noi sau, ca să fiu mai exactă, pe sistemul de la ASE. Se știe foarte bine care sunt problemele din acest loc: toți studenții devin și absolvenți, cu toate că rata de prezență la cursuri e de maxim 20-30%, se copiază în draci la absolut toate materiile (nu sunt ipocrită – am făcut și eu asta în câteva rânduri la început), profesorii chiulesc fără măcar să-i anunțe pe fraierii care, totuși, au venit să învețe ceva iar lucrările de licență/dizertație nu sunt citite de nimeni, nici măcar de cei care își trec numele pe ele.

Auzeam din toate părțile că în străinatate e complet altfel, că nu se întâmpla așa ceva și că cei care se duc acolo la studii, într-adevăr învață ceva la final.

Şoc cultural: vorbitul în Germania

Omul nu are nevoie de mult timp ca să se obişnuiască cu anumite obiceiuri sau un anumit ritm al vieţii. Cei care au fost plecaţi în străinătate pentru cel puţin 2 luni ştiu la ce mă refer. De altfel, dacă lucrul respectiv, cu care de abia te-ai obişnuit în altă ţară, ţi se potriveşte mai mult în comparaţie cu modul în care este înţeles şi practicat la tine acasă, atunci îţi va fi mult mai dificil să te reacomodezi la întoarcere.

Toţi am auzit şi avem această preconcepţie cum că nemţii (toţi, cum altfel?) sunt nişte oameni reci, calculaţi, puţin haioşi şi excesiv de serioşi. Pe de altă parte, românii, se ştie, având origini puternic latine, sunt impulsivi, gălăgioşi, puturoşi, plini de haz etc.

Germany: Should I stay or should I go?

Deoarece m-a pus pe gânduri articolul unei prietene legat de modul în care percepe viața în Germania  și redarea acestor percepții celor din România, vreau să întăresc și să completez cumva cele scrise de ea prin prezentarea poveștii mele și a impresiilor strânse de mine după 2 ani de ședere acolo. Poate vor fi de folos aceste opinii celor care se gândesc acum să plece pentru a-și face o imagine de ansamblu despre viața în străinătate.

Mi-am pus întrebarea din titlu de nenumărate ori în timpul șederii mele acolo. Nu pot spune același lucru despre decizia de a pleca din România pentru prima oară, care a venit subit într-una din minunatele zile petrecute pe plantație la una din numeroasele corporații storcătoare de tinerețe și creier din București.

Turist în propriul oraș

Fiecare oraș are povestea lui. Cu cât povestea e mai lungă cu atât ea devine mai interesantă și mai complicată. Cu cât firul poveștii se lasă mai greu descâlcit, cu atât imaginația este mai solicitată iar impactul (fie el pozitiv sau, din contră, negativ) este mai mare. De pildă, un oraș ca Londra își fascinează  turiștii prin faptul că păstrează în multe locuri un aspect aproape nealterat din urmă cu 1-2 secole, pe când Bucureștiul șochează prin desconsiderarea vechilor clădiri. În orice caz, din punctul meu de vedere actual, ambele orașe sunt la fel de interesante datorită multitudinii de locuri de vizitat sau de descoperit.

Cum am ajuns la această concluzie probabil stupidă pentru unii? Locuind pe rând în București, Berlin și Londra.

Unul din motivele pentru care am ales să plec la studii a fost pentru a scăpa de București, care îmi părea cel mai jegos și gălăgios oraș din Europa.

Legatura intre standardul de viata si masini

Purtând astăzi o discuție despre mulțimea de mașini scumpe din România mi-am amintit de prima impresia pe care am avut-o când am ajuns în Berlin: “vai, ce mașini urâte și vechi conduc oamenii aici! Chiar așa de mulți oameni săraci sunt în Berlin?”. Desigur că observam multe mașini nemțesti, o parte din ele ultimul model, dar majoritatea erau într-adevăr vechi de cel puțin 7-8 ani.

Unul din motive, aveam sa aflu mai târziu, este că mulți preferă să meargă ori cu bicicleta ori cu mijloacele de transport în comun. Dar de ce nu se chinuie și ei să își facă un credit la care să plăteasca 10 ani pentru a-și cumpăra ultimul model de BMW sau Mercedes?

Dorul de România (când te apucă…)

Am stat în străinătate (în Germania și Anglia) aproape 2 ani, timp în care, ca orice om normal sau su sentimente nu tocmai de ură față de locul de baștină, mi s-a făcut dor, mai întâi de un aspect legat de acel loc, apoi de un alt aspect, și așa mai departe până la un dor nestăvilit de a te întoarce cât mai curând acasă. Și cum un an întreg nu am pus piciorul pe mealuguri românești iar contactul meu cu românii a fost limitat la o mână de oameni (prieteni care mi-au făcut șederea afară una de nenumărate ori mai plăcută), am avut parte de multemomente in care tânjeam după senzația de a fi acasă și de a fi înconjurat de lucruri, obiceiuri și sunete familiare, după cum urmează:

– piețele din orașele din România, unde, deși nu vin țăranii cu marfa cea mai gustoasă și sănătoasă, întotdeauna vei găsi legume, fructe și brânzeturi cu siguranță mai bune și mai ieftine ca in orice supermarket.