Prin Moldova medievală: Mânăstirea Moldovița

Cei care se plâng că nu ai ce să vezi în România sau că obiectivele turistice nu sunt interesante sigur n-au ajuns în Bucovina. Aici fiecare km pătrat este înțesat de povești din vechime, de peisaje desprinse din picturi și de tradiții absolut fascinante.

Dintre toate locurile pe care le poți vizita în Bucovina se remarcă bisericile medievale cu fresce exterioare: Arbore, Humor, Voroneț, Pătrăuți, Probota, Sucevița și Moldovița, toate șapte fiind incluse în patrimoniul UNESCO.

Ultimele două – Sucevița și Moldovița – se află la scurtă distanță una de cealaltă pe drumul pictoresc prin munți DN 17a, între Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți. Dacă pleci de la Suceava în această direcție, vei ajunge în comuna Vatra Moldoviței, locul faimoasei mânăstiri omonime, în jur de o oră și jumătate, asta dacă nu oprești pe drum pentru a surprinde minunatul peisaj sau pentru a admira crucile din gheață de la Ciumârna.

După această călătorie, în momentul în care vei coborî în fața mânăstirii, vei fi surprins să decoperi că biserica datând din secolul XVI arată mai mult a fortăreață, fiind înconjurată de ziduri înalte de 6m completate de trei turnuri de apărare spre est. Motivul pentru care biserica a fost împrejmuită în acea perioadă, alături de multe alte povești despre clădire, aveam să-l aflu la scurt timp de la maica Tatiana, care ne-a fost ghid grupului nostru de bloggeri veniți în tabăra de fotografie #tfb7.

După cum povesteam în articolul anterior, maica a organizat cel mai bun tur de care am avut parte până acum, lucru confirmat și de colegii mei – Alex a scris despre aceasta aici – cât și de jurnaliști străini, fiind recomandată într-o carte de călătorie pentru turiști germani. Pe lângă claritatea discursului și pleiada de informații de interes care privesc mai multe domenii în afară de religie – istorie, filosofie, artă -, maica m-a impresionat prin ingeniozitatea cu care ne direcționa atenția spre frescele despre ne povestea de zor: cu ajutorul unui neașteptat, dar binevenit, pointer. Dacă nu era lumina de laser care să ne indice încotro să privim, ar fi fost dificil să urmărești imaginea potrivită.

Revenind la povestea bisericii și motivul pentru care Moldovița este o biserică fortificată, aceasta a fost construită într-o perioadă în care se întețiseră atacurile turcilor, aceste construcții servind ca adăpost pentru o parte din săteni. În acest scop, în interiorul bisericii, pe partea dreapta a pronaosului există o ușă ascunsă care duce spre pod, unde se puteau ascunde oamenii în cazul atacurilor puternice. Totodată, este important de menționat că în acea vreme, pe lângă rolul de protecție, bisericile serveau rolul de nucleu în comunitățile medievale, în jurul acestora constituindu-se sate, cum este cazul Vatrei Moldoviței.

Dacă Voronețul este faimos pentru nuanța deosebită a picturilor sale, acel azuriu specific, Moldovița cu a sa nuanță predominantă de roșu, dispune de cea mai bine păstrată pictură exterioară dintre bisericile bucovinene. Cu excepția peretului nordic, ceilalți pereți sunt aproape intacți, frescele fiind de o claritate incredibilă pentru un monument de aproape cinci secole care a îndurat capriciile vremii, atacuri și incendii. De fapt, a fost tocmai un incendiu, care a dat nuanța actuală a frescelor  transformându-le dintr-un predominant galben auriu orginar într-un roșu cărămiziu.

Pictura exterioară a servit de la început un dublu rol: în primul rând, unul estetic, iar în al doilea rând unul educativ, pentru o mai bună înțelegere a liturghiei, pe pereți fiind reprezentate episoade din Vechiul și Noul Testament. Scena care se remarcă este cea a Asediului Constantinopolului din partea de sud inferioară. Această vorbește despre realitatea istorică a perioadei în care a fost pictat lăcașul: cetatea Constantinopolului este redat sub forma cetății Suceava, care în loc de perși cum s-a întâmplat în asediul din 626, este atacat de cotropitori turci. Întreaga scenă în care apar veșminte tipice epocii era menită să amintească privitorul asupra situației Moldovei, sugerând, totodată, salvarea acesteia prin intervenție divină.

O altă scenă în care povestea biblică se îmbină cu realitatea secolului XVI este cea a fugii din Egipt. Aici, Iisus Christos este reprezentat purtând o tradițională iie, călare pe un cal de Bucovina, în loc de asin.

Interiorul este compus din cinci părți, accesul făcându-se pe sub o arcadă specifică bisericilor gotice. În cea de a doua încăpere pe pereții din jur împrejur este reprezentat calendarul cu ajutorul picturilor cu sfinți sau a episoadelor biblice, acestea fiind așezate în funcție de ziua în care pică. Ce m-a frapat a fost frigul dinăuntru care se intensifică odată ce pătrundeai mai adânc, ajungând în naos aproape de 0 grade.

În incinta mânăstirii există și un mic muzeu unde se poate admira premiul ”Mărul de Aur” acordat acesteia în anii 1970 de către Federația Internațională a Ziariștilor în semn de recunoaștere a valorii sale culturale, alături de cărți rare, precum două epitafuri din vremea lui Ștefan cel Mare, și obiecte din acea epocă, cel mai de seamă fiind jilțul domnesc atribuit ctitorului, voievodul Petru Rareș.

A fost prima dată când am vizitat Moldovița iar totul mi-a plăcut aici: de la biserica cu frescele ei incredibil de frumoase pentru a căror analiză ai nevoie de ore întregi, la mâncarea ce ne-a fost servită de măicuțe, până la căpițele de lemne de 3m surprinzător aranjate de acestea. Voi reveni cu dragă inimă și, dacă se mai organizează un tur atunci, voi lua parte la încă unul.

Mulțumesc  Foto Union pentru organizarea taberei TFB7 și pentru sprijinul acordat de către Consiliul Județean Suceava, fără de care nu ne-am fi descurcat.

Au mai scris: AndraCarminaMugurCristiGeorgianaAriel, Andreea și Lavinia.

Advertisements

One thought on “Prin Moldova medievală: Mânăstirea Moldovița

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s