Pentru prima dată

Anul 2014 a început bine aici. Nici nu s-au scurs bine 2 săptămâni din noul an și simt ca și cum aș fi trăit cât pentru 3 luni. Cum așa? Datorită taberei de fotografie #tfb7 de care v-am povestit în articolul precedent.

Cu toate că nu este prima dată când vizitez Bucovina, de fiecare dată când ajung aici mai descopăr ceva frumos, ceva tradițional care îmi umple sufletul de speranță și bucurie, convingându-mă să mă mai întorc. De data asta, vizita a fost plină de prime dăți în mai multe privințe.

A fost prima dată când am participat: o dată la o tabără pentru bloggeri (prilej cu care am întâlnit oameni pe care îi citeam pe net), în al doilea rând la o tabără de fotografie, în care efectiv am abuzat de aparatul foto, fiind foarte aproape să-l și sparg la un moment dat din cauza excesului de zel.

A fost prima dată când am petrecut Crăciunul pe stil vechi și am mers alături de colindători fără să particip la cântare. Aici copiii se pregătesc temeinic cu săptămâni înainte de Crăciun pentru colindat iar rezultatul este unul de vis.

A fost prima dată când am mers cu căruța și aș mai repeta experiența. Plus că mi se pare o distracție de dezvoltat și promovat cât mai mult în turismul rural de la noi, în special pentru străini. Evident, în cazul de față, căruța trebuie să nu fie prea confortabilă iar drumurile neasfaltate pentru a trăi adevărata experiență de a fi la țară în România.

A fost prima dată când am vizitat o herghelie, respectiv cea de la Lucina, despre care a scris foarte frumos Cosmin. Cu acest prilej am admirat un superb specimen de cal de Bucovina.

A fost prima dată când am vizitat Mânăstirea Moldovița, participând chiar la un tur ținut de o maicuță – cu siguranță cel mai bun ghid pe care l-am ascultat până acum. Dacă ajungeți la mânăstire și sunteți cu un grup mai mare, vă recomand să vorbiți cu maicile de aici și să întrebați dacă pot organiza un asemenea tur. Iar ajungeți la prânz, e musai să mâncați alături de mânăstire, la casa maicilor: totul este incredibil de bun, mai ales ciorba, din care, garantat, veți cere a doua porție.

Maica la Moldovita

Cred că aș putea continua încă ceva timp această listă cu locuri în care am ajuns, expresii pe care le-am auzit și mâncăruri savurate. Apropo de mâncare, știți deja, dar nu strică să vi-o repet: Bucovina este zona din România unde vei mânca cel mai bine. Aici mâncarea este simplă, naturală, gustoasă, din belșug iar gazdele extrem de primitoare se vor îngriji să ai mereu ceva în farfurie (sau în pahar), încât atunci când vei ajunge la saturație, te vei simți vinovat față de ei. Așa că vei pleca de acolo jurându-ți că nu te vei mai înhăma niciodată la asemenea ospețe, dar după o săptămână te vei răzgândi și îți vei plănui următoarea aventură prin Bucovina, în care să vezi, să simți și să cunoști și mai mult din această superbă regiune.

Au mai scris: Andra, Carmina, Alex, Mugur, Cristi, Georgiana, Ariel și Lavinia.

TFB7 este o tabără organizată de Foto Union cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.

Advertisements

6 thoughts on “Pentru prima dată

  1. Pingback: Prin Bucovina | Foto Union

  2. Pingback: Herghelia Lucina- Leaganul calului Hutul | Travel with a Smile

  3. Pingback: Bucovina cailor huțuli | Calare in Carpati

  4. Pingback: La biserica din Pătrăuți te așteaptă un răspuns | Calare in Carpati

  5. Pingback: Prin Moldova medievală: Mânăstirea Moldovița | jurnal berlinez

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s