A locui într-un oraș fără câini maidanezi

Legea-cainilor-fara-stapan-nu-a-fost-votataDouă subiecte sunt dis(p)cutate aprig în această săptămână în România: protestele împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană și problema câinilor fără stăpân, în special a celor din București. Internetul, presa și, bănuiesc (nu mă pot pronunța pentru că am așa ceva acasă), televiziunile prezintă de zor aceste două teme arzătoare complet diferite, legate însă de o trăsătură de bază a țării noastre: corupția, o corupție care există la toate nivelurile sociale, politice, administrative, la care toți suntem părtași mai mult sau mai puțin activ.

Nu vreau să intru în detalii politice, să arăt cu degetul sau să propun soluții în rezolvarea problemei câinilor comunitari din mai multe motive:

1. Nu pentru asta există acest blog

2. Nu sunt o persoană avizată în această privință

3. Nu vreau să fiu înjurată aiurea de către oameni care sunt clar duși cu capul, după cum se poate observa din comentariile primite aici de către cineva care a fost mușcat de câini în timp ce mergea cu bicicleta.

Acestea fiind spuse, fiecare e liber să creadă ce vrea, însă cred că majoritatea este de acord că trebuie sa găsim o soluție cât mai rapid, până nu ajung să fie mai numeroși câinii decât oamenii în București (în cazul în care s-ar stabili ca prieteni noștri patrupezi să plătească mulțimea de taxe și taxiul pentru drumurile pe care suntem nevoiți să le facem de frica atacurilor, atunci nu m-ar deranja această ipoteză atât de tare).

Ce vreau eu să propun prin această scurtă postare este un exercițiu de imaginație din partea cititorilor care au trăit întreaga viață la oraș în România. Așadar, relaxați-vă, lăsați-vă purtați de valul speranței, al absenței fricii de animale și imaginați-vă un oraș în care nu există câini fără stăpân.

Un oraș în care poți să te plimbi printre blocuri fără teama că vei fi încolțit de o haită de câini care nu te cunosc, cărora nu le-ai dat înainte de mâncare sau care nu te-au uitat că i-ai hrănit în urmă cu ceva timp.

Un oraș în care poți să te plimbi noaptea cu bicicleta fără stresul omului primitiv sau a celor ce locuiesc în zone cu animale sălbatice agresive, că trebuie să fii într-o stare continuă de alertă pentru posibilitatea că din laturi vor sări lighioane cu colți cărora priveliștea roților tale, care se învârt de zor, le declanșează dorința de a mușca cu poftă.

Un oraș în care nu îți este frică să îți lași copiii să se joace în parc sau pe peticul de verdeața din fața blocului dintre mașinile parcate pentru că știi că cele mai periculoase animale pe care le pot întâlni acolo sunt veverițele și porumbeii.

Un oraș în care singurii câini care să nu fie de rasă, vor fi în lesă și, eventual, dresați.

Un oraș în care să nu fii nevoit să stai cu ochii pe jos pentru a nu călca într-un “noroc” de toată minunăția.

Un asemenea oraș este Berlinul, prin care am pedalat fără griji în orice moment al zilei și în orice zonă, fără să-mi tresalte inima zgomots la auzul unui lătrat (pe care oricum îl auzeam doar la ocazii speciale). Un altul este Londra, prin ale cărei parcuri și străzi vechi m-am plimbat fără gândul că voi fi mușcată dacă ajung într-un colț necunoscut (desigur, există alte pericole, și anume oamenii, dar fără problema câinilor, mergeam cu o grijă în minus). Iar exemplele de orașe europene în care nu există câini comunitari, care pot deveni extrem de periculoși în orice clipă, pot continua preț de alte câteva postări. Eu în acest două orașe străine am locuit și vă pot declara că a fost tare plăcut să nu am grija câinilor.

Sper să ajungă și București-ul pe această listă atât de ”scurtă” în următorii 5-10 ani. Până atunci vă invit să admirați niște atacuri demne de National Geographic sau orice alt canal de documentare vă place vouă aici, acolo și dincolo.

Advertisements

2 thoughts on “A locui într-un oraș fără câini maidanezi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s