Germany: Should I stay or should I go?

on the road againDeoarece m-a pus pe gânduri articolul unei prietene legat de modul în care percepe viața în Germania  și redarea acestor percepții celor din România, vreau să întăresc și să completez cumva cele scrise de ea prin prezentarea poveștii mele și a impresiilor strânse de mine după 2 ani de ședere acolo. Poate vor fi de folos aceste opinii celor care se gândesc acum să plece pentru a-și face o imagine de ansamblu despre viața în străinătate.

Mi-am pus întrebarea din titlu de nenumărate ori în timpul șederii mele acolo. Nu pot spune același lucru despre decizia de a pleca din România pentru prima oară, care a venit subit într-una din minunatele zile petrecute pe plantație la una din numeroasele corporații storcătoare de tinerețe și creier din București. Desigur, cochetam cu ideea din timpul facultății, dar a fost nevoie de un șut în fund zdravăn pentru a face pasul înainte. Restul motivelor în favoarea plecării s-au ivit ca la foc automat: toți prietenii vor să plece, nu ai nici o șansă aici dacă nu ai pile, singurele companii care oferă salarii decente tinerilor sunt corporații, care sunt într-un mare fel (descrise mai sus), toate merg pe dos în țară, nimeni nu e fericit, nu există altă soluție decât s-o ștergi cât mai repede și să nu te mai uiți în urmă.

Urmarea o cunoașteți deja de aici și aici. Am ales calea cea mai sigură: studenția. Care va să zică, aveam privilegiul de a locui într-o țară occidentală și (cu ceva efort) mă alegeam și cu o diplomă și mult-căutata experiență internațională. Cum să nu iasă ceva extraordinar din combinația asta? Evident, eram foarte conștientă că nu vor umbla câinii cu covrigi în coadă în Germania și că îmi va fi destul de dificil la început, dar văzând că toți care plecau acolo rămâneau, m-am gândit că trebuie să fie ceva bun în acest loc.

Înarmată cu speranță și entuziasm am plecat la drum. Ajunsă acolo pot spune că m-am acomodat mai rapid decât mă așteptam. La început, limba a fost singura care mi-a cauzat ceva probleme, dar cum masterul meu era in limba engleză, nu mă loveam de această barieră prea des în primele 2 luni, cât mi-a luat până m-am lămurit cum stau cu timpul și cu resursele bănești pe termen lung. Mi-am făcut prieteni aproape de pe toate continentele, m-am plimbat prin locurile cele mai faimoase din oraș și din împrejurimi, m-am distrat nemțește; pe scurt, am cunoscut îndeaproape o altă cultură, una nu atât de diferită de a noastră pe cât s-ar crede, cu excepția unor puncte esențiale (respectul față de ceilalți și modul de a munci).

Toate bune și frumoase, deși nu eram chiar convinsă că aș vrea să locuiesc mai mult de 2 ani în Germania din motive despre care voi discuta mai pe larg în alte articole. Lucrurile au luat o întorsătură ceva mai neplăcută de abia în momentul în care am început să-mi caut de muncă (aspectul care mă îngrijora cel mai tare dinainte să plec). Deoarece vorbeam germana la nivel intermediar în acea perioadă, m-am axat pe joburile unde se cerea engleză în principal și am pornit căutările.

Ca mai toți românii trecuți prin facultăți și crescuți la oraș, îmi doream un job la birou, care s-a dovedit a fi o pretenție exagerată fiindcă la majoritatea joburilor nu puteam aplica ori din cauză că engleza nu era imba mea nativă ori că nu eram cetățeană. Skills-uri căutate de nemți nu aveam, nu terminasem medicina și nici IT-istă nu eram (domeniile principala în care se caută români). Așa că perioada de căutări și de interviuri s-a extins foarte mult. Ca să nu vă imaginați că exagerez, vă pot spune același lucru l-au pățit aproape toți prietenii care nu erau din Occident.

În același timp, trebuia să îmi găsesc pe cont propriu și un loc de practică în Anglia pentru semestrul 3 al masterului, o misiune mai dificilă din cauza naționalității. Cu toate că aș fi lucrat pe gratis, nu am reușit să conving companiile că nu plănuiesc să mă stabilesc acolo, să ocup casele și să le secătuiesc sistemul lor social făcând o droaie de copii și stând degeaba, mentalități pe care le-am analizat în lucrarea de dizertație, despre care voi vorbi cu altă ocazie. Am trimis nenumărate scrisori si CV-uri la toate asociațiile și organizațiile care păreau mai deschise studenților internaționali. Pe de altă parte, continuam căutările pentru un loc în Berlin.

Într-un final, observând că nu merge treaba cu munca la birou, m-am hotărât să renunț la asemenea pretenții burgheze și să găsesc ceva care implica munca fizică, domeniul cel mai frecventat de imigranți. Colega de apartament mi-a povestit de un job la hotel și m-a recomandat unei firme de intermediere de muncă. M-au acceptat imediat. Prima lună mi-a fost dificil, după care m-am obișnuit și mi-am dat seama că faptul că nu eram solicitată intelectual mă ajuta să mă concentrez mai bine asupra studiilor. Cu toate acestea, salariul era unul minim, cu care studenții nemți nu reușesc decât să-și plătească chiria și să mănânce pentru 2 săptămâni, conform costului de trai calculat de DAAD. Cu toate acestea, m-am descurcat și cam atât. Mai mult nu-mi permiteam, dar cu asta sunt obișnuiți toți studenții, iar cei 6 ani studenție mă înarmaseră cu multă experiență, rezistență și răbdare.

După cum am povestit mai sus, nu mi-a fost ușor deloc, mai ales la început. Așadar, vă sfătuiesc pe toți cei care aveți gânduri de evadare, să vă pregătiți mental și financiar pentru acest pas. V-aș recomanda să vă căutați de muncă în prealabil și să vă așteptați la multă birocrație pentru a prinde un loc de muncă. Dacă se merită tot acest efort? Da, cu siguranță. Și chiar dacă nu te alegi cu o carieră înfloritoare în afară, tot vei pleca de acolo cu multe lecții învățate despre tine, despre viață, despre oameni, despre muncă, lecții pe care stând în țară nu le-ai fi avut. Vorba aia: până nu dai cu capul, nu te înveți minte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s