Dorul de România (când te apucă…)

Spandau streetsAm stat în străinătate (în Germania și Anglia) aproape 2 ani, timp în care, ca orice om normal sau su sentimente nu tocmai de ură față de locul de baștină, mi s-a făcut dor, mai întâi de un aspect legat de acel loc, apoi de un alt aspect, și așa mai departe până la un dor nestăvilit de a te întoarce cât mai curând acasă. Și cum un an întreg nu am pus piciorul pe mealuguri românești iar contactul meu cu românii a fost limitat la o mână de oameni (prieteni care mi-au făcut șederea afară una de nenumărate ori mai plăcută), am avut parte de multemomente in care tânjeam după senzația de a fi acasă și de a fi înconjurat de lucruri, obiceiuri și sunete familiare, după cum urmează:

piețele din orașele din România, unde, deși nu vin țăranii cu marfa cea mai gustoasă și sănătoasă, întotdeauna vei găsi legume, fructe și brânzeturi cu siguranță mai bune și mai ieftine ca in orice supermarket.

Ca exemplu (valabil și pentru România): în prima zi în care am ajuns în Germania mi-am cumpărat două mere (am stat ceva pe gânduri până m-am îndurat să cumpăr mere cu 2 eu/kg indiferent de soi). Unul l-am mâncat cu greu în prima zi, părându-mi ca de plastic, iar al doilea l-am plimbat dintr-o geantă în alta timp de 1 lună și ceva, tot spunând că îl voi mânca la un moment dat (măcar de foame). În acest răstimp, mărul a rămas, în mod dubios, la fel de tare, așa că în final m-am convins de ”beneficiile” lui și l-am aruncat. Dacă va aflați în Germania, sfatul meu e să ocoliți merele iar dacă o faceți să alegeti pungile ieftine cu 2 kg de mere. Acelea erau cele mai acceptabile. Sau să luați de la turci, cu toate că și aici se merge mai multe pe cât de arătoase sunt produsele și nu pe gustul lor.

mâncarea, mai exact: brânza de toate felurile, cireșele, pepenele verde dulce și zemos, căpșunile pline de pământ, zacusca, salata de vinete, puiul crescut la țară – mai dificil la mestecat, dar atât de gustos -, produsele de patiserie ieftine care să-ți taie foamea când ești pe drum și mult mai multe.

pâinea albă: pentru oricât de sănătoasă ar fi pâinea de secară sau neagră cu alte cereale, tot mai delicioasă e pâinea albă, tocmai scoasă din cuptor.

mica alimentară de cartier unde găsești de toate și, dacă te împrietenești cu vânzătorii, poți cumpăra ocazional pe datorie.

– posibiltatea de a cumpăra biletele pentru transport de la un om de la care, oricât de sictirit e, poti obține direcții și sfaturi cu combinații de trasee.

– muzica bună la (puține, într-adevăr) posturi de radio. În Germania am început să ascult mai frecvent emisiuni și reclame decât muzică, pentru că, de obicei, găseam ori posturi cu muzica gen Kiss Fm ori oldies but goldies și alte schlagere pe repeat.

câinii din România: ai stăpânilor sau vagabonzi (cu măsură, desigur), deoarece în Germania aproape toți câinii sunt neprietenoși sau fiorosi, încât era să fiu mușcată de câteva ori când am încercat să mă joc cu ei.

hainele drăguțe no-name la prețuri accesibile din buticuri. Acolo, asemenea produse care nu sunt de serie erau de 5 ori mai scumpe.

Plafar-urile sau magazinele naturiste

taxiurile ieftine (oricum, șoferi morocănoși sunt peste tot)

ceainăriile

umorul tipic românesc, hazul de necaz și bancurile

limba română: să o aud în jurul meu, să o vorbesc nu doar în mintea mea sau prin tastatură, să o citesc cât mai des.

Dar mai ales de oamenii de acasă mi-a fost cel mai dor, iar acesta te macină cel mai tare. Asta simt toți cei plecați din țară mai intens decât cei care au rămas aici.

P.S. Un semn că ți-e atât de dor de România încât te-ai tâmpit un pic: să te bucuri când te trezești dimineața la 8 în sunet de târnăcop după luni de liniște deplină în care nu ai auzit nici măcar o dată un vecin dând muzica tare sau bătând un cui.

Advertisements

2 thoughts on “Dorul de România (când te apucă…)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s